LCP

EXPORTUL DE GRÂU

21.04.2021

În pofida recoltei proaste de cereale din anul 2020, ca urmare a secetei, exportul de grâu alimentar a continuat şi în primul trimestru al acestui an, dar în volume ceva mai mici decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Principalul exportator a fost grupul Rusagro-Prim din Cupcini, raionul Edineţ.

Exporturile de grâu alimentar a fost, în ultima perioadă, un subiect de scandal, în care au fost atrase de la Președinție, la Guvern și alte instituții ale statului, notează Mold-street.com. Dacă anul trecut restricțiile la export au fost mai mult neoficiale, de la finele lunii martie 2021, Guvernul a impus restricţii oficiale. Este adevărat că doar la exportul de grâu alimentar din rezervele statului și pentru o perioadă de două săptămâni, care expiră pe 12 aprilie 2021.

Exporturile au scăzut cu 30%

Datele vamale analizate de Mold-Street.com privind exportul unor categorii de cereale arată că, atât livrările în străinătate a grâului, dar şi ale altor cereale sau oleaginoase, a continuat şi în perioada de pandemie, deși în volume mai mici. Astfel, în primele trei luni ale acestui an, din R. Moldova (inclusiv regiunea transnistreană) au fost exportate circa 89.000 de tone de grâu alimentar, cu circa 30% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Cea mai mare cantitate revine lunii ianuarie - 34.400 tone. În februarie, exporturile au constituit 32.750 tone, iar în martie au scăzut până la 21.820 de tone.

Preţul mediu de export a fost de circa 4.500 lei (fără TVA) pentru o tonă, iar dacă scoatem cele 240 de tone de grâu organic exportate de compania Prograin, care are un cost de câteva ori mai mare, apoi preţul mediu scade la aproximativ 4.450 de lei pentru o tonă.

Peste 70% din exporturi au revenit pe seama a cinci companii

Cel mai mare exportator de grâu alimentar în această perioadă a fost compania Rusagro-Prim SRL din Cupcini, raionul Edineţ, deţinută de omul de afaceri Savvelii Russu. Ea livrat peste hotare mai mult de 15.500 de tone de grâu alimentar, sau circa 17,6% din toată cantitatea. Rusagro-Prim este urmată de Agro Nova Prim SRL din Chişinău (controlată de Petru Bichir), cu o cotă de 16%, şi Rostan Plus SRL din regiunea transnistreană, cu o cotă de 15,1%.

Pe locul patru se află o altă companie din Cupcini, Edineţ: Biz-Agro SRL, deţinută de Eduard Hangan, cu 11,6% din exporturile de grâu, iar pe cinci - Demir-Agro SRL din Comrat, Găgăuzia, cu o cotă de circa 11%. Ultima este controlată de Serghei Vlah, rudă cu Irina Vlah, başcanul Găgăuziei.

Printre cei mai importanţi exportatori de grâu alimentar se mai numără Cooperativa de întreprinzător Agrostoc din Străşeni (o cotă de 8,1%), ML Eximtrans SRL din Căuşeni (6,1%), deţinută de Valentina Schibinschi (70%) şi Valeria Horoşilova (30%), şi Crist Valg SRL din Logăneşti, Hînceşti (5% din total), deţinută de democratul Vasile Gajiu - 97,19% şi Lidia Gajiu - 2,81%.

Unde a plecat grâul moldovenesc

Curios este că grupul TransOil, controlat de omul de afaceri Vaja Jhashi, care este considerat cel mai mare exportator de cereale și oleaginoase din Republica Moldova, nu a exportat niciun kilogram de grâu în această perioadă.

Principala destinaţie a exporturilor de grâu alimentar a fost Grecia cu o cotă de 28,3%, urmată de Liban cu 25,1% şi Elveţia cu 24,9%.

Top 5 ţări unde a fost exportat grâul

• Grecia – 28,3% sau 24.955 tone,
• Liban – 25,1% sau 22.136 tone
• Elveția – 24,9% sau 21.972 tone,
• Turcia – 5,7% sau 5.013 tone,
• Cipru – 4,9% sau 4.330 tone.

Menționăm că exportul de grâu din Republica Moldova continuă și în prezent, interdicția fiind doar la cel din rezervele statului.

Экспорт масличных культур из Молдовы в январе 2026

Экспорт масличных культур из Молдовы в январе 2026

Масличные культуры занимают одно из ключевых мест в структуре молдавского аграрного экспорта. Страна традиционно выступает нетто-экспортером семян подсолнечника и рапса, направляя значительные объемы сырья на переработку на европейские и ближневосточные рынки.
Moldova dublează exporturile de floarea-soarelui și încasează 5,5 miliarde lei

Moldova dublează exporturile de floarea-soarelui și încasează 5,5 miliarde lei

În perioada august 2025 – ianuarie 2026, Republica Moldova a înregistrat cel mai mare volum de export de floarea-soarelui din istoria sa recentă, iar cultura oleaginoasă s-a evidențiat drept principal pilon al comerțului agricol extern.
Analiză | Exporturile de porumb din R. Moldova rămân la o treime din nivelul normal

Analiză | Exporturile de porumb din R. Moldova rămân la o treime din nivelul normal

La finele anului 2025 ritmurile exportului de porumb din Republica Moldova au fost reluate treptat, însă revenirea are mai degrabă un caracter tehnic decât unul structural.
Ultimele noutăți
Noutăți
În noutăți
În noutăți
Rusagro în noutăți
Declarațiile companiei
Principiile companiei noastre